Impresarul Victor Becali i-a acordat întâi circumstanţe atenuante antrenorului italian Dario Bonetti, care a preluat echipa roş-albă în această săptămână: "Era un meci de calificare în finală, ce poţi să-i spui unui om care vine marţi şi ia echipa la primul antrenament şi joi joacă?”. Apoi l-a ironizat pe tehnicianul peninsular: ”Spre exemplu, pe Dorel Stoica, nici nu cred că-l cunoştea. Poate la moralul echipei poţi să lucrezi, dar ce să faci la pregatirea fizică, atunci când joci din 3 în 3 zile?".
Gaz Metan a învins joi pe Dinamo cu 2-1 (Markovici 9, Issa Ba 80/ Dorel Stoica 58). Victor Becali a făcut referire la golul lui Dorel Stoica, în fapt cel al calificării. Uitat pe banca de rezerve de fostul antrenor Liviu Ciobotariu, fostul jucător al Craiovei a înscris o reuşită echivalentă cu accederea în ultimul act al Cupei României. În tur, ”câinii” câştigaseră cu 1-0, prin golul lui Laurenţiu Rus.
Marius Alexe (22 de ani), atacantul lui Dinamo, a explicat de ce joacă slab în ultima vreme. “Moartea tatălui meu m-a dărâmat. Mi-e foarte greu şi sunt multe nopţi în care nu dorm. I-am spus mamei: «Lăsaţi-mă să mă închid în cameră, să mă uit în gol văzându-l pe tata, să sufăr şi să plâng»”, a declarat pentru Fanatik fotbalistul al cărui părinte a decedat pe 18 februarie, din cauza unui infarct.
Fotografii Gazeta Sporturilor