Căutarea legendarei Arcă a lui Noe a luat o turnură neașteptată după ce cercetătorii au analizat o hartă a lumii veche de aproape 440 de ani. Documentul istoric indică cu o precizie uimitoare zona în care sunt efectuate în prezent excavări și scanări subterane pentru găsirea rămășițelor navei biblice, readucând în atenția comunității științifice una dintre cele mai mari enigme ale lumii antice, relatează site-ul Blic, parte a grupului Ringier.
Cuprins:
Piesa centrală a acestei teorii este o hartă realizată în anul 1587 de nobilul și cartograful italian Urbano Monte.
Compusă din 60 de foi desenate separat și asamblate într-un plan circular cu un diametru de aproape trei metri, harta este o capodoperă a perioadei marilor descoperiri geografice.
Proiectată neobișnuit din perspectiva Polului Nord, lucrarea abundă în detalii despre continente, corăbii, monștri marini și continente abia explorate la acea vreme.
Un detaliu minuscul a atras însă atenția cercetătorilor moderni: pe teritoriul Turciei de astăzi, în regiunea Munților Ararat, cartograful italian a desenat o mică reprezentare a Arcei lui Noe.
Cercetătorul independent Jimmy Corsetti a observat că poziția și lungimea reprezentării de pe harta din secolul al XVI-lea coincid aproape perfect cu Formațiunea Durupinar, o structură geologică bizoră, în formă de navă, situată în apropierea muntelui Ararat.
Misterul s-a adâncit după ce o echipă internațională de cercetare, denumită Noah's Ark Scans și condusă de Andrew Jones, a început analizarea amănunțită a Formațiunii Durupinar cu tehnologii moderne.
Timp de decenii, comunitatea științifică mainstream a susținut că formațiunea în formă de corabie este doar o rocă naturală modelată de eroziune.
Cu toate acestea, ultimele studii efectuate cu ajutorul radarului de penetrare a solului au demonstrat că sub suprafață nu se află o masă omogenă de piatră solidă.
Aparatura a identificat trei straturi distincte în subteran, prezentând cavități ce seamănă cu încăperi, coridoare, tuneluri și modele geometrice regulate.
Mai mult, forajele efectuate la o adâncime de aproape 18 metri au scos la iveală straturi de materie organică bogată în carbon, despre care specialiștii bănuiesc că ar reprezenta lemnul descompus al unei structuri vechi.
Probele prelevate din interiorul formațiunii au prezentat o concentrație de carbon mult mai ridicată decât solul martor recoltat la doar câțiva metri distanță.
Deși echipa de cercetare susține că datele preliminare indică un obiect creat de om și nu un fenomen geologic natural, rezultatele nu au fost încă validate în mod independent.
Probele de sol și de material organic se află în prezent în laboratoare de specialitate pentru datare și analiză chimică detaliată.
Referințele biblice din Cartea Genezei menționează că nava s-a oprit pe Munții Ararat după terminarea potopului.
În timp ce mulți geologi rămân sceptici și așteaptă dovezi incontestabile, suprapunerea dintre harta lui Urbano Monte din 1587 și anomalii recente din subteranul de la Durupinar menține aprinsă dezbaterea în jurul uneia dintre cele mai fascinante legende ale omenirii.