De Ciprian Iana,

Libertatea: Cum erau meciurile dintre Rapid şi Steaua?
Rică Răducanu: Nu ca acum, să se joace tare, cu încrâncenare. Erau meciuri mai “uşoare”, noi, pe atunci, cu Dinamo aveam ce aveam. Cu Armata eram mai pe bune.
Aţi şi ajutat Steaua să bată în 1966…
Erau alte vremuri. Steaua se lupta în acel an să se salveze de la retrogradare, în timp ce noi nu mai puteam ajunge Petrolul în fruntea clasamentului. În acel joc, Dan Coe mi-a zis: “Bă, cioară, nu ieşi pe centrări, că-l ţin eu pe Constantin”. Nea Gică Constantin era renumit pentru jocul de cap, dar ce să comentez eu, pe atunci un pârlit, în faţa lui Dan Coe? Am stat în poartă şi “bum”, gol cu capul, Constantin.

↑ Rică Răducanu (dreapta) era apreciat pentru paradele sale spectaculoase

Vede o remiză pe Naţional Arena

Nu aţi reacţionat?
Am protestat, dar Coe mi-a retezat-o scurt: “Taci, dracu, din gură, stai în poartă!”. Am tăcut, Steaua ne-a bătut cu 3-2 şi a scăpat de retrogradare. Am putea spune că un blat valora atunci cât o masă la restaurantul Berlin.
Eraţi prieten cu jucătorii Stelei?
Prietenie, tată, nu aşa. Pe atunci, să fii fotbalist era ceva, miroseam şi noi a “Fa” (n.r. – săpun celebru în epocă), nu a “Cheia”. Ne ştiam de la loturi şi, când ne întâlneam în localuri, făceam petreceri, nu glumă.
Aţi şi jucat în Ghencea…
Da, când m-am dus acolo, i-am spus lui Ion Coman (n.r. – pe atunci, ministrul apărării): “Tovarăşe ministru, bagă-mi şi mie nişte stele, că sunt mai mare”. M-a făcut locotenent-major. Când am plecat de la Steaua eram maior, dar nu mi s-a pus nimic la pensie, pentru că trebuia să activezi minimum cinci ani în cadrul armatei, nu doi, cât am stat eu.
Cine este favorită în meciul de astăzi?
Steaua stă nasol, i-a umilit Maccabi Haifa. Noi, rapidiştii, o ducem bine în apărare şi la mijloc. Văd un meci nul, deşi, cu o sclipire a lui Pancu sau a lui Herea, cred că putem să învingem.

Medicul Virgil Musta, din spitalul timișorean cu cei mai mulți pacienți vindecaţi, ne dă 13 sfaturi esențiale în lupta cu coronavirusul
GSP.RO

Medicul Virgil Musta, din spitalul timișorean cu cei mai mulți pacienți vindecaţi, ne dă 13 sfaturi esențiale în lupta cu coronavirusul

Horoscop 5 aprilie 2020. Gemenii își pun bazele unui altfel de viitor
HOROSCOP

Horoscop 5 aprilie 2020. Gemenii își pun bazele unui altfel de viitor