Mijlocaşul va avea un salariu de 10 milioane de euro pe an, de trei ori mai mult faţă de cât câştiga la Manchester. Englezii l-au transferat în 2010 de la Benfica pentru 25 de milioane de euro, sumă considerată prea scumpă la acea vreme. Di Maria le-a închis gura contestatarilor, iar anul trecut a fost cel mai bun jucător al Realului şi i-a condus pe madrileni spre câştigarea celei de-a zecea Ligă a Campionilor.

Argentinianul va ajunge la Manchester imediat după terminarea Campionatului Mondial, acolo unde echipe sa joacă duminică finala împotriva Germaniei. După sosirea la noua sa echipă, va efectua vizita medicală şi va semna contractul cu ”diavolii roşii”.

S-a despărțit de iubit după întoarcerea de la America Express, iar acum e îndrăgostită din nou. Ce spune vedeta despre cel care a cucerit-o
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Gabriela Firea poartă inelul de logodnă de la primul soț și verigheta de la al doilea. Care este explicația? 'Nu-l voi da niciodată jos!'
Viva.ro

Noul business "predictibil" şi "sigur" practicat de români. Cristian a reuşit să îşi cumpere 3 garsoniere în 10 ani
Observatornews.ro
Noul business "predictibil" şi "sigur" practicat de români. Cristian a reuşit să îşi cumpere 3 garsoniere în 10 ani
Reacţia unui mame care a fost chemată la liceu după ce fata ei s-ar fi drogat în baie: „Îmi urmăriți mie copilul la baie?”
Știrileprotv.ro
Reacţia unui mame care a fost chemată la liceu după ce fata ei s-ar fi drogat în baie: „Îmi urmăriți mie copilul la baie?”
Care este acum relația dintre Mugur Mihăescu, Axinte și Radu Pietreanu. Ce se întâmplă cu Vacanța Mare
FANATIK.RO

Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Unica.ro
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
HOROSCOP

Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!