Maratonistul afirmă că nu există „scurtături” pentru a remedia rapid răul pe care un individ şi l-a făcut singur „mâncând în neştire şi fiind sedentar”.

„Este incredibil, cum oameni care n-au avut grijă de ei ani de zile, mâncând de toate, oricând şi oricât, cred că în câteva săptămâni – luni, vor reuşi să slăbească. Practic, e un afront la adresa inteligenţei, să crezi că după ani de zile de lipsă de respect faţă de corpul tău, timp în care s-au produs schimbări majore, la nivel metabolic, poţi să înghiţi câteva cutii de prafuri şi să redevii Adonis. Îmi pare rău, dar nu pot fi condescendent, în aceste cazuri. Trebuie să înţelegem un singur lucru: nu există shortcut-uri! Nu poţi decât să faci mişcare, să ai o dietă sănătoasă şi să te înarmezi cu răbdare, determinare şi respect. Pentru că răul pe care ţi l-ai făcut mâncând în neştire şi fiind sedentar, nu poate fi plătit prin scurtăturile «pastilelor miraculoase». Repet, nu mă refer aici, la persoane care suferă afecţiuni, care au probleme medicale. Aceea e altă discuţie”, a scris maratonistul, pe blogul său de pe adevarul.ro.

Paul Dicu a fost revoltat de cazul Alexandrei Mihoc, o tânără în vârstă de 27 de ani, din Arad, care a murit după ce a luat, timp de o lună, suplimente alimentare pentru slăbit.

„E trist, revoltător şi condamnabil, ca şi în această dimensiune a vieţii noastre, trebuie să existe cazuri de îmbolnăvire sau decese, că să ne întrebăm ce sunt aceste produse, cu adevărat, cine le fabrică şi ce conţin. Nu sunt medic, nu sunt nutriţionist, dar 30 de ani de sport m-au făcut să înţeleg că trebuie să muncesc pentru a-mi menţine sănătatea la cote respectabile”, a mai spus maratonistul.
Foto: Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.