Gest nemaintâlnit în Argentina. Marcelo Bielsa, antrenor la Leeds, în liga a doua din Anglia, a făcut un gest de proporții pentru clubul pe care-l iubește. A donat un hotel scump, evaluat la două milioane de euro, clubului Newell's Old Boys din Rosario.Între Marcelo Bielsa și Newell's Old Boys există o poveste de dragoste statornică. ”El Loco” este una dintre legendele clubului din Rosario, care împlinește 115 ani de la înființare.Este vorba despre o structură de cazare desfășurată pe 2.000 de metri pătrați. Hotelul poate adăposti echipa, înaintea meciurilor de acasă, având facilități moderne. Hotelul a fost construit de arhitecta Maria Eugenia Bielsa, sora antrenorului. Va fi donat pe 3 noiembrie, ziua în care se va sărbători vârsta menționată. Marcelo Bielsa nu se va putea prezenta la ceremonie, dar cadoul său scrie una dintre cele mai frumoase pagini de dragoste.