Gimnasta Cătălina Ponor, care la Rio de Janeiro a terminat pe locul 7 (penultimul) în finala de la bârnă, a devenit ”Ambasador al litoralului românesc 2016”.Titlul i-a fost oferit, ieri, de Asociaţia Litoral Delta Dunării, în cadrul Campionatului National de Drift Mamaia Style 2016, care a avut loc la Constanţa, orașul natal al sportivei.
Gimnasta, în vârstă de 29 de ani, a anunţat că se va pregăti pentru a participa la Campionatele Europene, dar ia în calcul şi participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.