Mihai Stoica a fost eliberat condiționat recent, după ce a petrecut aproape doi ani în închisoare, ca urmare a unei condamnări în “Dosarul transferurilor”. Fostul manager al Stelei a acordat un interviu cotidianului Gazeta Sporturilor, în care a vorbit inclusiv despre viața după gratii.
Mihai Stoica a explicat că nu a putut urmări toate meciurile de fotbal la care ar fi dorit să se uite, pentru că perioada pe care deținuții o puteau petrece în fața televizorului era limitată. Cu toate acestea, regulamentul a avut și un avantaj, din punctul lui de vedere.
Mă bucur că n-am văzut meciul retur cu Ludogoreț.
Mihai Stoica se referă la partida de pomină cu formația bulgară din play-off-ul ediției 2014-2015 a Ligii Campionilor. După 1-0 la București, Steaua a jucat bine și în retur, dar a primit gol în ultimul minut de joc și a fost eliminată după loviturile de departajare. Fundașul Cosmin Moți a fost eroul lui Ludogoreț și coșmarul Stelei, apărând două penalty-uri execute de roș-albaștrii!
Mihai Stoica a avut reacții diferite când a fost întrebat de cei doi antrenori ai Stelei care au pregătit echipa înaintea revenirii lui Laurențiu Reghecampf. Fostul manager a diminuat meritele lui Costel Gâlcă la câștigarea triplei campionat-cupă-cupa Ligii (“Steaua a câștigat fără drept de apel Cupa României și Cupa Ligii. Campionatul l-a pierdut Târgu Mureș!”), dar a plâns pe umărul lui Mirel Rădoi (“Toate au fost împotriva lui! În toată cariera mea n-am întâlnit o situație asemănătoare, un om supus unei asemenea presiuni”.