După ce i-a suflat Supercupa Ucrainei campioanei Dinamo Kiev, Șahtiorul lui Mircea Lucescu a pornit tare și în campionat. În runda inaugurală, duminică seară, ”minerii” din Donețk au dispus acasă, adică pe terenul din Lvov, de FC Oleksandria, scor 2-0.
Omul partidei a fost unul dintre puținii brazilieni rămași la echipă, Alex Teixeira, care a punctat în minutele 23 și 80.
”Il Luce”, ajuns la 70 de ani (vârstă pe care o va împlini pe 29 iulie), a anunțat că acesta este ultimul sezon în Ucraina, iar în această vară a dat drumul mai multor brazilieni, printre care Luiz Adriano și Douglas Costa, plecați la AC Milan, respectiv Bayern Munchen.Campioana Dinamo Kiev a bătut-o greu pe Stal, scor 2-1, în deplasare, după 0-1 în minutul 3, iar Dnepr - a treia forță a campionatului - a remizat cu Hoverla Zakarpatia scor 1-1.