„În urma discuţiilor pe care le-am purtat cu conducerea RCS-RDS şi a opiniilor exprimate de cei care urmăresc âi apreciază emisiunea Fotbal European, am hotărât să revin asupra deciziei de a înceta colaborarea cu Digi Sport”, a anunţat Mihai Stoica pe pagina sa de Facebook.
„1% a contat si satisfactia cu care au comentat decizia mea niste editorialisti si niste moderatori de prin alte televiziuni. La loc comanda, nefericitilor, v-am mai dat un subiect Ca tot aveati voi o dilema, daca am fost demis sau am demisionat…”, a mai completat el.
Managerul Stelei a anunţat lunea trecută că renunţă la colaborarea cu DigiSport, scrie paginademedia.ro.
Mihai Stoica a avut o ieşire nervoasă vineri, 14 februarie, după meciul Steaua – Concordia Chiajna, în timpul emisiunii lui Naum. Mai exact, managerul Stelei a fost deranjat de afirmaţiile lui Dinu Gheorghe, preşedintele Astrei, care a declarat:”Nu am văzut partida. Dacă tot mi-a zis antrenorul Chiajnei că mă pricep la fotbal precum un instalator, am zis să repar două chiuvete la un prieten. Cred că instalatorul de care vorbea Chirilă ar fi pregătit mai bine echipa. Nu-mi place să mă uit la meciuri unde ştiu ce se întîmplă.”
După această afirmaţie, Mihai Stoica a intrat în direct şi a declarat: „Este inadmisibil ce se întîmplă! Domnule Naum, nu e normal să intraţi în legătură directă cu unul de la altă echipă care spune că nu a văzut meciul. Vreţi să vă învăţ acum cum se face şi presă?”