Naţionala României trebuie să se descurce fără Adrian Mutu împotriva Estoniei (7 septembrie) şi a Andorrei (11 septembrie), în preliminariile Campionatului Mondial. Conştient că nu este în cea mai bună formă fizică după o vară în care s-a pregătit de unul singur, fotbalistul piteştean a preferat să spună “pas” convocării sub tricolor.
“Am vorbit cu domnul Piţurcă şi am convenit că e mai bine să nu vin la meciurile cu Estonia şi cu Andorra. Deocamdată trebuie să mă pregătesc, fiindcă nu m-am mai antrenat la intensitate normală de aproape 4 luni”, a declarat “Briliantul” pentru Gazeta Sporturilor.
Mutu a semnat marţi cu Ajaccio, dar nu va juca mâine cu Evian, în campionatul Franţei, din aceeaşi cauză: forma fizică precară.
De altfel, românul trage tare la antrenamente, pentru a reveni cât mai repede apt de joc.