Petrolul “şchioapătă”. Cel mai de preţ jucător, Adrian Mutu, s-a ales, în urma unei intrări dure a unui coleg, la un antrenament, cu o leziune la ligamentele genunchiului drept.
În urma intervenţiei chirurgicale, atacantul va sta minimum trei săptămâni, astfel că va lipsi la două din cele mai importante meciuri ale stagiunii: azi, cu Astra, în turul semifinalei de Cupă, şi duminică, în partida cu Dinamo, din Liga I.
Mutu, fără gol în acest sezon, se poate considera fericit pentru că exista şi o variantă mai complicată, ce presupunea montarea unui aparat ghipsat, care îl putea ţine departe de gazon mai mult de o lună.

«Păcat, era într-o formă excelentă»

Pentru că s-a optat doar pentru o incizie care i-a curăţat ligamentele, vârful “lupilor” poate reveni la alergări uşoare chiar de la începutul săptămânii viitoare.
“Este o mare pierdere pentru noi. Era într-o formă excelentă, implicat 100% şi s-a demonstrat la meciul cu Astra (n.r. – 1-1 în Liga I) că putea trage echipa după el. Ambiţia şi determinarea lui mă fac să cred că va fi apt în trei săptămâni. Faptul că s-a accidentat la antrenament denotă că ne facem treaba, că ne pregătim la intensitate maximă”, a spus tehnicianul Răzvan Lucescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.