Aflată în autoizolare în vila sa din orașul Norman, statul Ohio, Statele Unite ale Americii, Nadia Comăneci, 58 de ani, a dorit să transmită un mesaj tuturor fanilor, în această perioadă grea, în care pandemia de coronavirus a răvășit întreaga lume.
”Zeița de la Montreal” a precizat că, în prezent, se concentrează pentru un ”perfect 20”, adică durata în secunde a unei spălări corecte pe mâini.
”Există câteva lucruri simple pe care le putem face cu toţii. Zecele perfect a fost un număr important pentru viaţa mea, dar acum mă concentrez pe un "perfect 20". Spălaţi-vă pe mâini timp de 20 de secunde de fiecare dată, cu apă caldă şi săpun şi cât de des puteţi”, a spus Nadia într-o postare pe Twitter.
Fosta mare gimnastă a adăugat: ” E uşor, dar trebuie să ne amintim să o facem. Să fim în siguranţă şi să fim sănătoşi!”.
Sfatul Nadiei vine din partea membrilor Academiei Laureus, din care românca face parte. „Din partea noastră, membrii Academiei Laureus”, a mai precizat fosta gimnastă.
Considerată una dintre cele mai mari sportive ale secolului XX, Nadia Comăneci a cucerit cinci medalii olimpice de aur.