În urmă cu cinci luni, Nicandro Breeveld (28 de ani) a fost achiziționat de Steaua de la Pandurii, iar olandezul de origine surinameză spera că va face performanță în Ghencea. În tot acest timp, mijlocașul la închidere a fost mai mult rezervă, iar acest lucru l-a făcut să spună că poate mai mult. Breeveld speră ca, în a doua parte a campionatului, antrenorul Costel Gâlcă se va baza pe serviciile sale.
"Am venit în România să fac un pas înainte și cred că până acum am făcut asta. Sigur pot mai mult, dar, în primul rând, trebuie să joc. Dacă nu joc, nu pot să arăt de ceea ce sunt în stare. Fiecare fotbalist din echipă vrea să joace", a spus Breeveld pentru Dolce Sport.