Potrivit cotidianului ”L’Equipe”, Roxana Mărăcineanu se numără printre cele patru persoane ce păstrează şanse să ocupe respectiva funcţie rămasă vacantă după demisia lui Lionel Horter, în septembrie 2014. Alături de campioana nataţiei din Hexagon se află Jacques Favre, director al comisiei sportive din Cercul de Înot de la Marsilia,  Philippe Hellard, care conduce departamentul cercetare din FFN, şi Marie-Laure Étienne, fost DTN adjunct al Federaţiei Franceze de Kaiac-Canoe şi actual director general la Pau. Aceştia au fost selectaţi din 17 candidaţi, iar câştigătorul va fi anunţat pe 23 ianuarie. Publicaţia din Hexagon subliniază prezenţa a două femei printre candidaţii la un post care a fost ocupat numai de către bărbaţi până acum.

maracineanu02epa

Mărăcineanu a intrat în istoria înotului din Hexagon devenind în 1998, la Perth, prima franţuzoiacă medaliată cu aur la Campionatul Mondial de nataţie. Retrasă din competiţie în 2004, după ce a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Atena, Roxana a lucrat mai apoi în televiziune şi a lansat diverse programe de atragere a tinerilor spre sport. A contribuit, de asemenea, la realizarea unor clipuri video care prezintă bazele unei alimentaţii adaptate la efortul fizic. În 2010, a candidat pentru Partidul Socialist în alegerile reginale, iar pe 21 martie a fost aleasă consilier regional în Île-de-France.

Roxana este căsătorită cu Franck Ballanger, ziarist la France Inter, şi are doi copii: Nina (5 ani) şi Cleo (2 ani).

Ion Țiriac investește 100 de milioane de euro într-un proiect grandios! Ce urmează să construiască într-o zonă râvnită din București
PARTENERI - GSP.RO
Ion Țiriac investește 100 de milioane de euro într-un proiect grandios! Ce urmează să construiască într-o zonă râvnită din București
Ce s-a întâmplat, de fapt, la nunta de cristal a Anamariei Prodan cu Laurențiu Reghecampf. Chiar ea a mărturisit
Playtech.ro
Ce s-a întâmplat, de fapt, la nunta de cristal a Anamariei Prodan cu Laurențiu Reghecampf. Chiar ea a mărturisit
Surse: Incident între Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul a anunţat la 112 că îi este teamă să nu îşi facă singură rău
Observatornews.ro
Surse: Incident între Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul a anunţat la 112 că îi este teamă să nu îşi facă singură rău
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
HOROSCOP
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Știrileprotv.ro
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)