NADIA COMĂNECI/ Roata condiţiei fizice s-a învârtit, dar ea are acelaşi tonus ca în tinereţe. ^”Roata” vieţii

Comentează
Arhiva foto

Deşi împlineşte jumătate 53 de ani, Nadia Comaneci arată o vitalitate demnă de invidiat. Fosta gimnastă e în continuare o persoană extrem de activă, care nu uită să facă în fiecare zi mişcare şi să aibă un regim echilibrat. La o vârstă când alţii îşi plimbă nepoţii în parc, ea reuşeşte să fie la fel de suplă şi de mobilă ca în tinereţe.În 1976, în timpul Jocurilor Olimpice de la Montreal, ”Zeiţa” primea prima notă de 10 din istoria gimnasticii, după un exerciţiu perfect la paralele inegale şi intra în istoria sportului. La peste 35 de ani distanţă, peste Nadia au trecut anii, abandonarea activităţii competiţionale, fuga din România comunistă, naşterea unui copil şi grijile de zi cu zi, dar cei care o cunosc rămân surprinşi de firea sa deschisă şi de silueta suplă. Fosta sportivă a răspuns provocării şi a exemplificat cum se face o ”roată” perfectă, element din gimnastică care ne dădea atâtea dureri de cap în timpul orelor de educaţie fizică din şcoala generală şi liceu. ”Nu mă mai antrenez aşa cum o făceam când eram gimnastă, dar fac mişcare preţ de 30 de minute în fiecare zi. La Academia de gimnastica pe care o am în America împreună cu soţul meu, Bart, am aparate pe care le folosesc pentru a mă menţine în formă. Fac exerciţii de streching şi pot spune că mi-am păstrat o mobilitate bună”, ne-a explicat Nadia.

Face 30 de minute de sport pe zi

Dieta Nadiei: puţin din fiecareNadia spune că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei şi că are grijă să nu sară peste el. ”Mănânc alimente din aproape toate categoriile, deoarece urmez principiul «puţin din fiecare». Nu fac excese şi încerc să includ în alimentaţie produse sănătoase. Dimineaţa pregătesc un sendviş din pâine neagră cu margarină de cea mai bună calitate, grăsimi, brânză şi legume proaspete. Consum un pahar cu suc de fructe. La prânz, e potrivit un grătar de pui. Pentru cină, prefer salata cu brânză sau peşte. În frigiderul meu, se găsesc în permanenţă fructe, legume, carne de peşte, lapte degresat, ouă, margarină şi alte produse, care mă pot ajuta să pregătesc o masă delicioasă şi sănătoasă”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
MONDEN
Bianca Dragusanu si Madalina Apostol. Foto/ Instagram
14:23
Bianca Drăgușanu, devastată după ce a aflat de moartea Mădălinei Apostol. Iubita lui Nick Rădoi i-a fost prietenă bună. „Îmi e foarte greu”
Madalina Apostol si Nick Radoi. Sursa FOTO/ Facebook
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
14:29
Cine transmite meciul Alexander Zverev - Ben Shelton din finala masculină de la US Open. La ce oră începe competiția
TRENDING
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață de a mai intra și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Shutterstock
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
O hartă meteo a Europei, unele dintre zone sunt marcate cu roșu sau portocaliu, indicând astfel țările în care este caniculă
12:19
Recordul de 72 de ani pentru cea mai caldă lună august, doborât de două ori în 3 ani, în Balcani
Porthdinllaen, Gwynedd, Țara Galilor, 21 octombrie 2023. Barul „Ty Coch” (Casa Roșie).
10:33
Satul din Marea Britanie care nu are mașini, drumuri sau pubele: „Simt că timpul se oprește în loc”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă