Unul dintre deţinuţii de la Rahova, care a fost eliberat astăzi, a vorbit cu presa şi a povestit cum a fost prima noapte ca deţinuţi a lui Gica Popescu, Jean Pădureanu, Mihai Stoica şi George Copos.
„Toţi au dormit în aceeaşi celulă aseară, în care a dormit şi Gigi Becali, şi Adrian Năstase. Erau cam supăraţi. Acel om mai bătrân (Jean Pădureanu – n.red.) era în cârje şi se simţea mai rău. Au venit asistentele la el”, a spus deţinutul, citat de ziare.com.
„Gică Popescu era terminat, cam cel mai terminat. La fel şi Meme Stoica, care era foarte supărat. Am încercat să vorbesc cu ei, dar nu ne-au băgat în seama. Meme ţipă la omul acela mai bătrân să se calmeze, să se liniştească… Popescu a ţipat la noi, să-i lăsăm în pace, iar Copos era agitat”, a continuat acesta.
În ceea ce priveşte condiţiile din penitenciar: „Sunt foarte grele aici. Sunt gândăci, nu sunt lenjerii pe pat, duş doar de două ori pe săptămână”.
Gică Popescu a fost condamnat la 3 ani şi o luna de închisoare; Mihai Stoica, la 3 ani şi 6 luni; Jean Pădureanu, la 3 ani şi 4 luni, iar George Copos, la 3 ani şi 8 luni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.