4607-311495-rugbystejariroamnia.jpgLinia a treia Daniel Carpo (în galben) n-a putut fi oprit de rugbyştii uruguayeni
foto: Gabriel Pătruţ

4607-311496-alinpetrachepresedintelefederatieiderugbydinromania.jpgLibertatea: Am învins Uruguay. O victorie facilă?

Alin Petrache: Cine spune că echipa Uruguayului este uşor de învins înseamnă că nu are nici o noţiune despre rugby. Sud-americanii au reprezentat de fiecare dată o echipă puternică. Să nu uităm că au stat mai tot timpul acolo, în coasta Argentinei. Pentru noi, a fost un meci greu, în care băieţii au dat tot ceea ce au avut mai bun pe teren şi ţin să-i felicit pentru această dăruire.

Pregătire dură înainte de CM

Programul “stejarilor” pentru viitor?

Avem nevoie de o pregătire susţinută şi de a sta cât mai mult timp împreună, pentru omogenizarea lotului.

Vă gândiţi la organizarea unui cantonament special?

Da, avem în plan realizarea unui astfel de cantonament, pe care intenţionăm să-l efectuăm în ţară. Vom face mountain bike, ne vom da cu ATV-urile, se va dormi la cort. Va fi un cantonament în regim spartan.

Câte victorii credeţi că va obţine echipa României la Cupa Mondială?

Eu cred că vom obţine cel puţin două victorii. Nu vom face România de râs.

Ce ar trebui făcut pentru ca românii să vină cât mai aproape de lumea rugbyului?

Avem nevoie de o mare promovare din partea tuturor. S-a văzut că la meciul cu Uruguayul stadionul a fost plin, spectatorii creând o atmosferă fantastică. În tribune au fost foarte mulţi copii şi femei, care au asistat la acest meci ca la un spectacol. Noi nu avem gard între tribune şi terenul de joc, iar asta spune foarte multe atunci când facem referire la ideea de fair-play într-un sport.

Programul de la CM 2011

  • 10 septembrie: ROMÂNIA – Scoţia (Invercagill)
  • 17 septembrie: ROMÂNIA – Argentina (Invercagill)
  • 24 septembrie: ROMÂNIA – Anglia (Dunedin)
  • 28 septembrie: ROMÂNIA – Georgia (Palmerston North )
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.