Cel mai titrat pilot din istoria Formulei 1 a ieșit din comă, în urmă cu trei săptămâni, pentru prima oară de la oribilul accident de schi suferit la sfârșitul anului trecut, pe o pârtie din Franța.Publicația ”Bild” a prezentat câteva fotografii în care soția lui Michael Schumacher (45 de ani), Corinna, zâmbește, acesta fiind un indiciu că starea de sănătate a septuplului campion mondial al Formulei 1 se îmbunătățește.Între timp, autoritățile franceze au anunțat că au depistat calculatorul folosit în încercarea de a vinde dosarul medical al lui Schumacher.Acesta aparține unei companii elvețiene de elicoptere, care a primit o copie a raportului în momentul în care a fost propusă pentru asigurarea transferului pilotului german de la Grenoble la Lausanne, unde își continuă recuperarea.