Federația Română de Fotbal consideră că deciziile membrilor fostei administrații FRF în cazul dezafilierii Universității Craiova au avut natură individuală și subiectivă, astfel încât, pe cale consecință, și răspunderea pentru aceste decizii ar trebui să fie una individuală.
Trebuie să facem o distincție clară și să disociem, astfel, voința personală a decidenților de la acel moment și poziționarea instituției Federația Română de Fotbal față de acest subiect.
”Administrația FRF are obligația de a apăra interesele fotbalului românesc și ale instituției care guvernează fotbalul, astfel că va utiliza căile legale de atac la decizia de astăzi a Tribunalului București”, se notează pe site-ul FRF.
În dosarul dezafilierii SC FC Universitatea Craiova SA, instanța a decis, luni, ca Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, FRF și LPF să achite daune de 1 miliard 84 milioane 592 mii lei către partea civilă, plus dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii la achitarea debitului şi la 10.527.634 lei, plus dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii la achitarea debitului către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – ANAF”!