Deşi a folosit o echipă peticită cu rezerve, Real a reuşit s-o ţină în şah pe Barça şi să amâne pentru returul din 27 februarie verdictul referitor la calificare. Marele merit îi aparţine fundaşului Varane. În minutul 83, acesta a marcat primul său gol în tricoul albilor, egalând la unu după ce Fabregas (50) deschisese scorul pentru oaspeţi.
“Nu voi uita niciodată acest meci!”, a declarat francezul, singurul jucător dintre toţi cei prezenţi pe teren care nu a greşit nici o pasă! În schimb, Ronaldo, vedeta Realului, şi Messi, starul Barcelonei, n-au rupt gura târgului. Presa iberică a cauţionat comportamentul fanilor, care au aruncat pe teren cu brichete şi chiar suzete (ultimele în direcţia proaspătului tătic Pique).
Messi s-a certat tot meciul cu Arbeloa, cei doi continuând disputa în parcarea de pe “Bernabeu”. “Punto Pelota” scrie că sud-americanul l-a înjurat pe Arbeloa, care se îndrepta spre autocar alături de soţia sa. Madrilenul i-a răspuns, iar conflictul a fost aplanat după ce membrii staff-ului Barçei l-au grăbit pe argentinian spre autocar.