Fostul mare atacant brazilian Rivaldo va veni în perioada următoare în țara noastră, pentru a fi alături de fiul său, Rivaldinho, care evoluează pentru Dinamo.

La auzul acestei vești, cei de la Dinamo au anunțat că vor să-l legitimeze pe fostul vârf ajuns acum la 44 de ani.

Rivaldo vine în România ca să-și susțină fiul: „M-a sunat. Vrea să vină în România!”

„Am vorbit cu Rivaldo, m-a sunat, ne știm de când jucam în Spania, ne cunoaștem foarte bine. Vrea să vină ca să stea câteva zile la București cu mine și cu băiatul lui. Dacă vrea să vină îl bag și în teren. Eu cred că jumătate de oră face diferența”, a spus antrenorul Cosmin Contra la Sportro.

Rivaldo este considerat unul dintre cei mai mari fotbalisti din istoria Braziliei, cu care a fost campion mondial în 2002.

În Europa, el a evoluat la Deportivo la Coruna, FC Barcelona, AC Milan, Olympiacos Pireu și AEK Atena. El a jucat până de curând, jucând ultima oară în sezonul 2014 – 2015 la Mogi Mirim, echipa pe care o patronează.

În naționala Braziliei a marcat 35 de goluri în 74 de partide. El s-a retras din activitate în 2015.

În această iarnă, la Dinamo a ajuns fiul lui Rivaldo, Rivaldinho, care nu a marcat încă.

Urmărește-ne pe Google News
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
GSP.RO
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Playtech.ro
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Observatornews.ro
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Horoscop 26 iunie 2022. Peștii au parte de o zi frumoasă, pe care ar fi bine să o petreacă în familie, dar într-un mediu diferit
HOROSCOP
Horoscop 26 iunie 2022. Peștii au parte de o zi frumoasă, pe care ar fi bine să o petreacă în familie, dar într-un mediu diferit
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
Știrileprotv.ro
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Orangesport.ro
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro