Arbitrul Craig Thomson fluieră startul. Impresionat de frumusețea arenei din Capitală glumeţul scoţian le-a cerut de dimineaţă organizatorilor să coboare cubul pe care se află tabelele de marcaj: „Vreau să mă urc pe el, să admir priveliștea!”. În fine, tot în glumă, ne dă o lovitură liberă de la 25 de metri lateral stânga: după ce trece cu vederea un hent la „interistul” Stancu, „suflă” fault la Marica. Va fi primul şi ultimul bilet de favoare Torje trage perfect, tribunele urlă deja, dar bara e portocalie şi-l cruţă pe Stekelenburg. Hm, ce gust acru!
Cineva anunţă că ar fi şi Mourinho în tribună. După surinamezii Narsingh şi Lens. Mult lăudata defensivă de la Istanbul se transformă într-o grădină de lalele. Corner, Tătăruşanu boxează greşit, în capul lui Lens, aflat în marginea careului, mingea sare spre poartă, atinge transversala, Tamaş se precipită şi e gol. Lens, chiar el, 0-1 (9). Bara noi, bară-gol ei, dar-ar naiba în ele de portocale….
O luăm de la capăt, însă Grozav, care fentează jocul la ofsaid, trage direct în portar (11). Dincolo, alte bâlbe, şi Van Persie încearcă un câlcâi de efect, apoi Lens e blocat de Chiricheş (18). Am cedat un pic…
Contra „Portocalei mecanice”, un pic e sinucidere: altă fază fixă, centrare Van der Vaart, reluare Indi în plasă, nestingherit (29). 0-2 după doar jumătate de ceas! E păcat, o fi şi meritat! Lumea încă o speră şi ăsta e un câştig! Iar Marica se şterge de praful de rezervă la Schalke, inventează un slalom, incheiat cu un şut viclean şi inteligent; 1-2 (40)! Se poate, nu?
Thompson, dementul de pe cub, ne taie picioarele cu un penalty invizibil (Tamaş la Narsingh) şi e 1-3 cât clipim: Van der Vaart (45+2)!
E greu acum să-i întorci, n-au mai pierdut din 2001 în preliminariile Mondiale… Actul secund a fost agonie. Mutu, intrat şi el cară greu kilogramele în plus. Thompson se face de râs şi nu dă 11 metri la atacul lui Indi la Popa (81), iar Piţi aproape că sare să-l bată pe „fluieraş”. Van Persie opreşte chinul: 1-4 (86), după o fază precedată de ofsaid.
Se termină, nu pricepem mai nimic. Cum am jucat, unde, de ce? Avocatul Thompson a împărţit strâmb dreptate. A fost borş de portocale! Totuşi, Brazilia încă se vede!
Fotografii: Vlad Chirea, Octavian Cocoloş/ EVZ, EPA

Vezi aici comentariul LIVE al meciului

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Marcel Ciolacu, după anularea prezidențialelor: Este singura soluție corectă. Votul a fost denaturat flagrant de Rusia
Știrileprotv.ro
Marcel Ciolacu, după anularea prezidențialelor: Este singura soluție corectă. Votul a fost denaturat flagrant de Rusia
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul românesc care a deschis o nouă fabrică în țara noastră. Produsele sunt de mare calitate și se vând la prețuri mai mici decât cele de import
FANATIK.RO
Gigantul românesc care a deschis o nouă fabrică în țara noastră. Produsele sunt de mare calitate și se vând la prețuri mai mici decât cele de import
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Klaus Iohannis rămâne în funcţie până va fi ales un nou preşedinte: "Ce fac eu? În Constituţia României citim"
Observatornews.ro
Klaus Iohannis rămâne în funcţie până va fi ales un nou preşedinte: "Ce fac eu? În Constituţia României citim"
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI