CFR Cluj a reuşit să-şi ia un adio demn de la actuala ediţie a Ligii şi a reuşit să smulgă un punct de la Roma lui Bogdan Lobonţ şi Totti, în Gruia. 1-1, şi italienii sunt în ”optimile” competiţiei.
Ardelenii lui Minteuan rataseră orice şansă la calificare în primăvara europeană şi jucau doar pentru bani şi onoare. Italienii, însă, sperau, şi au fost mai determinaţi. Ratarea lui Castellini (12) a prevestit golul lui 0-1, înscris ca la antrenament: Dică a pierdut balonul, Simplicio l-a angajat pe Borrielo, care, deşi talonat de Rada, l-a bătut pe Stăncioiu cu un şut viclean (0-1). Clujenii au cerut fault la Dică, însă arbitrul scoţian Collum s-a făcut că plouă. Dincolo, Lobonţ, titularizar în poartă după ce titularul Julio Sergio s-a accidentat la încălzire, a fost în zi bună şi a parat formidabil în faţa lui De Zerbi, care îşi potrivise balonul cu mâna (40).
În partea a doua, CFR-ul a forţat egalarea şi a implorat un penalty, la un presupus henţ al lui Castellini (57), iar Culio a tras periculos, peste bară (60). Stăncioiu a blocat fantastic şutul lui Borriello (66). În fine, Traore, care era huiduit de asistenţă pentru ratările sale, a găsit golul care l-a căutat atâta timp în Ligă (1-1, 88). A fost un adio frumos, pentru un sezon mai degrabă trist.