Simona Halep i-a mulţumit antrenorului ei, Patrick Mouratoglou, pentru mesajul de susținere transmis pe rețelele de socializare, după noile acuzații de dopaj.
„Mulţumesc din suflet, Patrick Mouratoglou, pentru că ai fost cel care mi-a dat ajutor și sprijin permanent. Vom lupta pentru adevăr până la capăt”, a scris Halep în limba engleză, duminică, 21 mai, într-un story pe Instagram.
Simona Halep a fost acuzată vineri, 19 mai, de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, de o a doua încălcare, separată de cea inițială, a reglementărilor antidoping. De data aceasta, „pentru nereguli găsite în pașaportul său biologic”. Pașaportul biologic este folosit la monitorizarea diferiților parametri ai sângelui la sportivii de performanță, pentru a depista dacă aceștia apelează la substanțe interzise.
Antrenorul sportivei, Patrick Mouratoglou, şi-a afirmat susţinerea categorică pentru eleva sa, într-un mesaj lung, pe Twitter. El a susținut că Simona Halep este victima unei „hărţuiri de neconceput” din partea Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului şi că este imposibil ca fostul lider WTA să fi făcut ceva ilegal. De asemenea, Mouratoglou s-a declarat „șocat de modul în care a fost condus acest caz”.
Simona Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată pozitiv la US Open 2022. Jucătoarea din Constanța a fost informată de testul pozitiv la roxadustat pe 7 octombrie.
Cazul va fi judecat de o organizație independentă, Sports Resolutions, pe 28 mai.
P.atrascu2006 21.05.2023, 23:49
Buna ziua Simona fii tare Eu stiu ca de fiecare data adevarul va invinge. Tu esti o luptatoare si ai reusit sa ajungi nr 1. Vei reusi dinou .este destul de trist ceea ce ti se intampla. Nu te da batuta . Imi doresc din tot sufletul sa reusesti si sa am onoarea sa te intalnesc . NR 1. SUCCES MAXIM