„A fost un meci greu. Serena a jucat foarte bine și a meritat să câștige. Simt că serviciul nu m-a ajutat așa mult și de aceea nu am putut să măresc avantajul în setul doi”, a spus Simona Halep.
Condusă la seturi, ea a avut 3-1 în actul al doilea, însă americanca a reușit cinci game-uri la rând și a câștigat clar partida.
„Nu am fost departe de ea”
Nu am fost departe de ea, dar a fost mai puternică în momentele-cheie. Am avut 3-1 în setul al doilea, dar serviciul nu m-a ajutat. Serena a fost foarte puternică la retur. Am făcut un joc bun, nu sunt dezamăgită de mine. Accept că m-a învins, dar puteam să fiu mai puternică la serviciu.
Simona Halep:
Constănțeanca a remarcat și pregătirea fizică bună a rivalei ei.
„Este într-o formă bună, are un joc foarte bun. Am simțit că se mișcă foarte bine. A alergat mult și a fost mereu lângă minge. Iar loviturile ei sunt foarte puternice. Trebuie să fii puternică pe picioare și să o miști, să deschizi terenul”, a completat Halep.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a doborât recorduri de audiență luna asta! Milioane de oameni din toată lumea l-au văzut deja și toți vorbesc despre el! E de neratat!!
Viva.ro
Adevărul despre dispariția lui Liviu Guță! Daniela Gyorfi rupe tăcerea despre artist și spune locul în care s-ar afla, de fapt: "George a vorbit..." Detaliul incredibil pe care a mai ținut să-l facă public: "Am văzut că soră-sa l-a măscărit pe Capatos, de fapt, pe toți, că..."
Libertateapentrufemei.ro
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
FANATIK.RO
Creaturile care au început să facă prăpăd în Italia: ”Se comportă ca o specie invadatoare”
Unica.ro
SECRETUL lui Makaveli, influencerul lui Călin Georgescu, a ieșit la iveală! Incredibil ce s-a aflat acum despre el! Tatăl lui e un fotbalist cunoscut, dar niciunul dintre părinți nu l-a vrut! Amândoi l-au abandonat, iar ce a aflat la 22 de ani despre familia lui depășește orice imaginație! 'E prima dată când spun'
Observatornews.ro
Călin Georgescu va fi interzis la prezidenţiale, cred analiştii. "Este un pericol extraordinar"
HOROSCOP
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate