Naționala Ungariei ar putea aborda cu un alt selecționer meciul cu România, programat pe 4 septembrie, la Budapesta, în preliminariile Euro 2016.
Conducerea clubului Hertha Berlin nu mai este dispusă să-l lase pe Pal Dardai să pregătească în paralel și naționala Ungariei.
"Vreau să-l felicit pe Pal pentru punctele importante pe care le-a obținut în preliminariile Euro 2016. Să-l lăsăm acum să se bucure de vacanță! Apoi, vom vorbi despre situația lui cu el, dar și cu Federația din Ungaria. În luna iulie vom lua decizia finală!", a declarat Michael Preetz, care a evoluat în peste 200 de meciuri în Bundesliga pentru Hertha, între 1996 și 2003.
"Nu știu exact ce scrie în contract, nici nu mă interesează. Acum e imposibil să mă ia cineva de aici, inima mea e maghiară!", a spus Dardai, care știa că poate să conducă liniștit echipa națională, până la finalul preliminariilor.
Meciul Ungaria - România se anunță extrem de important pentru ambele echipe. Maghiarii speră să urce mai sus de locul 3, care duce la baraj, iar tricolorii cu o victorie se pot considera calificați.
Federația maghiară are pregătită ca variantă de rezervă pe selecționerul reprezentativei U20, Bernd Storck.
Finlanda, o altă adversă a tricolorilor pe finalul campaniei de calificare, și-a schimbat selecționerul, Mixu Paatelainen, după înfrângerea suferită sâmbătă, 0-1, acasă, cu Ungaria.