Şoferul lui Mircea Lucescu, pericol pe şosele: a trecut în viteză peste jaloanele de separare ale benzilor de circulaţie | «Il Luce» se grăbea să semneze cu Şahtior

Comentează
Arhiva foto

O scuză ar fi! Mircea Lucescu se grăbea pentru că era în drum spre aeroport pentru a ajunge cât mai repede la Doneţk (Ucraina), acolo unde a şi semnat luni prelungirea înţelegerii cu Şahtior.

Accident grav, anul trecut

Înţelegerea e pe doi ani, cu un salariu stagional fix de 3.500.000 de euro, jumătate de milion în plus faţă de vechiul contract. “Il Luce” e la Şahtior din 2004 şi a câştigat şase titluri, patru Cupe, patru Supercupe şi Cupa UEFA. Totuşi, nea Mircea şi cei din jurul său ar trebui să fie mai atenţi. Zilele trecute, şoferul automobilului în care se afla Lucescu a “călcat” jaloanele de separare ale benzilor de circulaţie, dar nimeni n-a păţit nimic.
Acum un an, maşina care era condusă de însuşi “Il Luce” a fost lovită de un tramvai, tehnicianul fiind acuzat că nu s-a asigurat în momentul în care a vrut să facă un viraj la stânga, fiind astfel buşit din spate.

↑ Mircea Lucescu a fost protagonistul unui accident: maşina sa a fost lovită de un tramvai, iar tehnicianul a fost spitalizat două săptămâni

Va fi următorul selecţioner?

Mircea Lucescu, care împlineşte 68 de ani în iunie, şi-a prelungit contractul cu Şahtior până în vara lui 2015, dar pare dispus să devină selecţioner al României, dacă FRF nu îi va mai prelungi lui Victor Piţurcă înţelegerea scadentă în 2016.

Curtat de PSG, Inter Milano, Anji, Beşiktaş şi Fenerbahce, Lucescu a semnat zilele trecute prelungirea contractului cu Şahtior, până în vara lui 2015. După expirarea angajamentului cu formaţia ucraineană, “Il Luce” pare dispus să se reîntoarcă la munca de selecţioner, pe care a îndeplinit-o între 1981 şi 1986, când a stat pe banca tricolorilor. Prioritate va avea naţionala României, al cărui contract cu Victor Piţurcă, actualul selecţioner, va expira în 2016 sau mai devreme, dacă ratează calificarea la Campionatul European din acel an, dar, de-a lungul timpului, au mai existat oferte din partea federaţiilor din Turcia, Ucraina şi Rusia.

“Există multe posibilităţi, aşa că nu exclud nici un fel de situaţie care ar putea să îmi prelungească munca de antrenor. Nici nu se pune problema în momentul de faţă să devin selecţionerul României. Antrenor al unei echipe naţionale poţi ajunge după 70 de ani. Încă n-am 70 de ani, aşa că în nici un caz. În acest moment, prioritatea mea numărul unu rămâne Şahtior”, a dezvăluit tehnicianul.

Mircea Lucescu antrenează la Doneţk din 2004 →

 

 

(Gabriel Chirea)

Gică Hagi e un şofer care are probleme ce nu suferă amânare

Şi Gică Hagi (48 de ani), cel mai mare fotbalist român, a fost surprins de fotoreporterii ziarului Libertatea încălcând regulile de circulaţie. Fostul căpitan al echipei naţionale vorbea la telefon în timp ce îşi conducea bolidul pe străzile din Bucureşti. Probabil că “Regele” punea la punct ultimele detalii ale inaugurării reţelei sale de puburi “H10” sau avea vreo treabă de rezolvat cu cineva de la Academia sa de fotbal.

(Costin Ion)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
MONDEN
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul
17:00
Alina Pușcău, detalii dureroase despre efectele chimioterapiei. Și-a schimbat religia după ce a primit diagnosticul
Jo (Ioana Anuța) și Smiley | Foto: PR
16:29
Cum a apărut Smiley la ziua lui Jo. Ioana Anuța a împlinit 32 de ani: Andrei Bănuță a fost și el prezent
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
Exclusiv
17:16
Cum se menține în formă Corina Caragea: „Nu sunt vreun fotomodel”
17:15
Un fermier lasă prunele Stanley să se strice în copaci: „La 0,45 euro/kg nici măcar nu le culeg”, spune italianul
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală