Ministerul Afacerilor Interne organizează un concurs de miss în luna martie, la care pot lua parte angajate din structurile ministerului. Câştigătoarea va apărea pe coperta paginii de Facebook a MAI în perioada 1-8 martie a acestui an. La concurs participă şi soţia lui Marian Cristescu, politișta Beatrice, de la formația de Liga I Concordia Chiajna, informează monitorulexpres.ro.Fotbalistul şi frumoasa poliţistă braşoveancă sînt căsătoriţi de doi ani şi au o fetiţă, Alessia Maria, care recent a împlinit şapte luni.”Pentru mine, Beatrice este cea mai frumoasă. Eu am încurajat-o şi o susţin din tot sufletul la acest concurs“, a declarat Marian Cristescu.
”Fotografiile colegelor noastre vor putea strînge în continuare aprecierile dumneavoastră pînă luni, 29 februarie, la ora 12.00! Pe data de 1 martie, coperta paginii noastre va reflecta opţiunile dumneavoastră:) Vă mulţumim tuturor !“, transmite MAI, pe pagina sa de Facebook.