Spania - Rusia, în optimile Campionatului Mondial de fotbal Rusia 2018 (duminică, ora 17:00, stadion: Lujniki, Moscova / TVR 1, TVR HD). Învingătoarea va juca în sferturi cu Croația sau Danemarca.
Fundaşul rus de origine braziliană Mario Fernandes a declarat joi că naționala Rusiei trebuie să facă un meci perfect pentru a elimina Spania, relatează EFE.
'”Spania este o mare echipă cu jucători buni. Ştim că trebuie să facem o partidă mare pentru a trece mai departe. Spania are o echipă bună. Ştim că va fi dificil şi pot să facă un meci mare împotriva noastră. Trebuie să fim pregătiţi şi concentraţi. Germania a fost eliminată, Argentina a suferit mult, iar Spania a fost prima în grupă, aşa că trebuie s-o respectăm”, a declarat fundaşul brazilian al lui ŢSKA Moscova..
Mario Fernandes a dezvăluit că mijlocaşul Alan Dzagoev, accidentat în prima partidă cu Arabia Saudită, a reluat antrenamentele şi ar putea reveni pe teren: ''Sperăm că va reveni curând''.
Absent anul trecut de la Cupa Confederaţiilor din cauza unei accidentări, Fernandes a precizat că fostul selecţioner al Rusiei, olandezul Guus Hiddink, le-a urat noroc jucătorilor cu prilejul unei vizite în cantonamentul de la Novogorsk.
Spania a câştigat grupa B, în timp ce Rusia a ocupat locul 2 în grupa A.