În stil mare, Steaua n-a avut răbdare de salve de tun, ci a tras direct două rachete în inima leşilor. Tănase a croşetat, Stanciu a preluat comanda şi a plasat balonul pe lângă Kuciak (0-1, 7). Şi 0-2, blitz: Piovaccari a cules mingea în careu, i-a rupt coloana lui Dossa şi i-a fluierat a pagubă portarului Legiei (9)!
Bezele pentru încarceratul Becali, care le-a promis 200.000 de euro de om şi 500.000 de euro lui Reghe la calificare. Golul lui Kucharczyk, anulat pentru un ofsaid fantomatic (20), a prefaţat reuşitalui Radovici, “cap” de lângă Latovlevici. 1-2 (27).
Munte de emoţii, stadion care frige, asediu polonez! Însă Tătăruşanu e înger şi respinge bomba lui Furman (43)! În partea a doua, au presat mai mult fanii decât jucătorii Legiei, impotenţi în ofensivă în lacătul lui Gardoş@Co.
Rzezniczak a egalat (90+4), când românii suflau deja în lumânările tortului calificării. Steaua face legea, e a şaptea oară în grupele Ligii!
În grupele Ligii Campionilor, ale cărei grupe se vor trage la sorţi vineri, Steaua are garantată o avere, după cum urmează:
O victorie se plăteşte cu 1.000.000 €; un rezultat de egalitate - cu 500.000 €.
Azi: Zenit - Pacos (în tur: 4-1; 19.00, Dolce1), Celtic - Karaganda (0-2; 21.45, Digi2), Milan - PSV (1-1; 21.45, Digi1, Dolce1), Sociedad - Lyon (2-0; 21.45, Digi3, Dolce2), Maribor - Plzen (1-3). Tragerea la sorţi a grupelor e programată vineri.