Andrei Prepeliță a intrat în această iarnă în ultimele 6 luni de contract. Pentru că nu își prelungise contractul, Prepeliță a fost exclus din lot de către tehnicianul Stelei, la primul meci din retur, contra Rapidului, în Giulești. Aceeași soartă au împărtășit-o Latovlevici și Arlauskis.

Prepeliță a fost însă rechemat în lot pentru meciul de la Craiova, împotriva lui CSU, partidă în care a purtat banderola de căpitan.

Helmuth Duckadam, a dat mai multe amănunte despre situaţia mijlocaşului în acest moment.

”Nu ştiu cât de mult îşi doreşte el să rămînă la Steaua. Dar te pui şi în situaţia lui. Are 29 de ani, cine ştie cine îl încântă cu un viitor transfer. Eu zic că n-ar trebui să se bazeze pe asta. Pot fi mulţi în jurul lui care să-i zică că dă un tun şi să plece. De el depinde. Steaua i-a făcut şi îi face o ofertă avantajoasă, un contract decent, nu de nivelul celor din Rusia, să zicem. Din câte cunosc eu, n-a fost vorba de bani, cât de durata contractului. Cu siguranţă va primi mai mult, dar nu dublul sumei pe care o are acum”, a declarat Duckadam.

„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
PARTENERI - GSP.RO
„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Playtech.ro
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Elena, doctorița româncă ucisă în Germania, a fost sunată de 117 ori și amenințată, înainte de crimă: "Bucură-te cât mai poți!"
Observatornews.ro
Elena, doctorița româncă ucisă în Germania, a fost sunată de 117 ori și amenințată, înainte de crimă: "Bucură-te cât mai poți!"
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
Știrileprotv.ro
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Telekomsport
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)