Gigi Becali (56 de ani) primeşte numai veşti bune în preajma sărbătorilor. Patronul Stelei a fost anunţat de către conducerea penitenciarului Poarta Albă că, în afara celor cinci zile de permisie pe care le-a solicitat pentru Revelion, a mai primit alte două.Motivul? Şefii penitenciarului au apreciat buna purtare de care a dat dovadă ”Războinicul Luminii”.Becali va părăsi închisoarea pe data de 27 decembrie şi se va întoarce în spatele gratiilor pe 3 ianuarie, anunţă Gazeta Sporturilor.Din câte se pare, finanţatorul din Ghencea va petrece noapte dintre ani la Palatul Parlamentului.Gigi Becali trebuie să stea în puşcărie 3 ani şi 6 luni, după ce a fost condamnat 3 ani în dosarul schimbului de terenuri cu MapN, iar apoi a mai primit un spor de 6 luni - ca urmare a condamnărilor din ”Dosarul Valiza” şi din cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.