David Popovici a condus trei din cele patru lungi ale cursei, dar a terminat, marți, pe locul 4 finala de 200 metri liber de la Campionatul Mondial de Nataţie de la Fukuoka, Japonia. Un fost înotător și mai mulți jurnaliști sportivi au reacționat după ce românul a ratat medalia, Gazeta Sporturilor.
„A părut că Popovici a intrat în primii 25 de metri de parcă era proba de 100 metri liber. Și poate că a plătit pentru asta în ultimii 30 de metri. E pentru prima oară când arată ca un muritor în toată cariera lui”, a precizat analistul Kyle Sockwell.
„E incredibil ce s-a întâmplat cu Popovici în ultimii metri. A făcut ultimii 50 de metri în 28,12 secunde, în timp ce rivalii lui au avut 26,4 și 26,5”, a declarat jurnalistul brazilian Еveraldo Marques, în timp ce Eugenio Muñoz Fernández, de la Marca, a notat: „Bombă în finala de la 200 de metri liber! David Popovici, mare promisiune a natației, mergea într-un ritm demn de record, dar a cedat. A rămas fără medalie”.
Sub o fotografie cu David Popovici așezat pe un scaun, Devin Heroux, reporter CBS News, a scris: „O scenă aparte la zona mixtă. David Popovici acordă interviul de pe scaun. Încearcă să-și găsească cuvintele după ce a ratat podiumul. Și nu s-a mișcat din el. Acum își toarnă apă rece pe cap”.
Imediat după cursă, David Popovici a încercat să explice ratarea unei medalii în proba de 200 metri liber, precizând că „atât a putut”.
FOTO: Hepta
Silvia06 26.07.2023, 00:22
Nu-i nimic mult noroc data viitoare
Frumosul1 26.07.2023, 00:44
Tot un campion mondial rămâne va urca pe podium la 100 de metri . baftă
emy69emy 26.07.2023, 01:05
Un lucru absolut normal...bravo lui!
alex.popescu 26.07.2023, 03:38
La cateva secunde, este uimitor si locul 4
laurlaur2180 26.07.2023, 09:10
E și el om pana la urma.