epa06327505 Players of Sweden celebrate after the FIFA World Cup 2018 qualification playoff, second leg soccer match between Italy and Sweden at the Giuseppe Meazza stadium in Milan, Italy, 13 November 2017. Sweden won 1-0 on aggregate. EPA-EFE/MATTEO BAZZI
Suedezii sunt în culmea fericirii după calificarea la Cupa Mondială. Nordicii au rupt pupitrul postului Eurosport instalat la marginea terenului.
Selecționerul Suediei, Janne Andersson, și-a exprimat satisfacția și bucuria pentru calificarea țării sale la Cupa Mondială din 2018, după egalul (0-0) cu Italia, cvadrupla campioană mondială, luni seara la Milano, în manșa a doua a barajului pentru turneul final din Rusia.
„Acest meci a demonstrat valoarea noastră colectivă. Am rămas solizi pe toată durata acestui baraj. Sunt foarte emoționat și foarte bucuros. Cu Ibrahimovic jucam diferit, dar ne-am adaptat și am jucat în altă manieră. El s-a retras acum, dar rămâne un mare campion. Chiar dacă nu mai joacă alături de noi de un an și jumătate, încă se vorbește de el. Și se va vorbi întotdeauna de toți marii jucători din echipa noastră. Avem jucători care evoluează peste tot în Europa și care sunt la un nivel bun”, a declarat selecționerul.
„Sunt foarte fericit, mai ales pentru acești jucători. Pentru mulți, a fost ultima șansă de a juca la o Cupă Mondială”, a mai spus Janne Andersson.
Italia a mai ratat doar două ediții ale Mondialului, în 1930, când a refuzat participarea, și în 1958, în Suedia, când nu a reușit să se califice. Suedia nu a mai participat la o Cupă Mondială din 2006.
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO