Jucătoarea de tenis Svetlana Kuznețova (31 de ani) se prezintă extrem de încrezătoare, înainte de meciul cu Simona Halep, din sferturile de finală la Rogers Cup.
”Cred că sunt într-o formă mai bună acum decât am fost în ultimii cinci ani. Mă simt încrezătoare”, a spus Svetlana, după ce a eliminat-o pe Petra Kvitova. Întâmplător sau nu, Kuznețova lucrează cu preparatorul fizic Theo Cercel, la serviciile căruia Simona Halep a decis să renunțe!
Fata născută la Sankt-Peterburg, dar care a învățat tenis pe zgura din Spania (Mallorca și Valencia), ocupă locul 11 în clasamentul mondial, în timp ce Simona Halep este pe 5!Câștigătoare la US Open (2004) și la Roland Garros (2009), Kuznețova a urcat cel mai sus în topul WTA pe locul 2. Se întâmpla pe 10 September 2007. Are 16 titluri WTA în palmares, față de cele 13 ale Simonei.