Zi neagră în Raliul Dakar 2020, după ce duminică un motocioclist a murit în timpul etapei a 7-a, din Arabia Saudită.
Potrivit organizatorilor competiției, citatți de AFP, motociclistul portughez Paulo Goncalves, în vârstă de 40 de ani, a decedat, după ce a fost victima unei căzături, au anunţat organizatorii.
Paulo Goncalves, care a încheiat pe locul 2 ediţia din 2015 şi disputa al treisprezecelea său Dakar, a căzut la kilometrul 276 al specialei.
La sosirea echipei medicale ajunse la fața locului, pilotul era inconştient şi în stop cardiorespirator.
După o încercare de reanimare, motociclistul portughez a fost transportat cu elicopterul la spital, unde a fost constatat decesul său, au indicat organizatorii într-un comunicat.
Portughezul a participat prima oară la Raliul Dakar în 2006, iar de patru ori a încheiat în top 10, notează Agerpres.