Bogdan Unguruşan, fundaşul dreapta de la Pandurii Târgu Jiu, a trecut printr-un moment de cumpănă azi, când a fost implicat într-un accident rutier. Fostul căpitan de la "U" Cluj se afla în oraşul natal, pe Calea Turzii, când o altă maşină, care nu s-a asigurat, l-a lovit în plin. Maşina a fost avariată, dar cea mai tare spaimă a tras-o fiindcă fiica sa, în vârstă de numai 2 luni, a suferit o contuzie şi a trebuit să fie transportată de urgenţă la spital."Din primele verificări, reiese că un conducător auto, în timp ce se deplasa spre Feleac, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulație, intrând în coliziune cu un alt autoturism”, a declarat Simona Vârci, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, conform stiridecluj.ro.