ACTUALIZARE 23 mai. E oficial: spaniolul Unai Emery, fostul tehnician al lui PSG, e noul manager al ”tunarilor”.

 

Antrenorul spaniol Unai Emery, care s-a despărţit la sfârşitul acestui sezon de Paris Saint-Germain, este în pole-position pentru de a-l înlocui pe francezul Arsene Wenger la conducerea echipei engleze de fotbal Arsenal Londra, anunţă BBC.

La 46 de ani, Emery a câştigat un titlu de campion şi patru cupe naţionale în două sezoane petrecute la clubul parizian.

Conform surse citate, „Emery a apărut ca alegere unanimă după un proces de recrutare în cursul căruia clubul a discutat cu toţi candidaţii”.

Unai Emery, nevoit să plece de la PSG

Tehnicianul iberic a fost nevoit să plece de la PSG după ce nu a reuşit să strălucească în Liga Campionilor, în ciuda unui mercato record de 400 milioane euro, în vara trecută, francezii fiind eliminaţi de Real Madrid în optimile de finală.

Înainte de venirea sa la Paris Saint-Germain, Unai Emery a condus-o cu succes pe FC Sevilla, cu care a cucerit de trei ori trofeul Europa League în trei sezoane, notează Agerpres.

Arsenal se află în căutarea unui antrenor pentru prima oară în 22 de ani, după ce Arsene Wenger a anunţat că va renunţa la funcţia sa, în urmă cu câteva săptămâni. Londonezii au ocupat pe locul al şaselea în Premier League, cea mai slabă clasare din era Wenger, ratând astfel calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.

Pensionarii speciali de la SRI, Interne și Armată cu locuri bine remunerate și la universitățile de stat. Alexandru Călin Bădărău, 19 salarii de la stat și privat
Recomandări
Pensionarii speciali de la SRI, Interne și Armată cu locuri bine remunerate și la universitățile de stat. Alexandru Călin Bădărău, 19 salarii de la stat și privat

BBC precizează că un anunţ privind numirea lui Unai Emery la cârma echipei londoneze este aşteptat în cursul acestei săptămâni.


EXCLUSIV / Ce s-ar fi făcut Gică Hagi dacă nu ajungea fotbalist. ”Taică-su îi aranjase să fie șef de sală”

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.