Jean Vlădoiu deplânge situaţia proastă în care a ajuns fotbalul românesc. Fostul component al Generaţiei de Aur este pesimist cu privire la viitorul "sportului rege" şi spune că un fotbalist va fi remunerat, în viitor, cu suma de 5.000 de dolari pe an. Azi, în Liga I, stelistul Chicpiu, spre exemplu, câștigă un salariu lunar de 35.000 de euro.”Este limpede că în fotbal s-au făcut multe lucruri murdare. De aceea suntem unde suntem. Din cauza lor, eu i-aș numi parveniți, a celor care n-au făcut sport în viața lor. Îmi doresc din tot sufletul ca DNA să intre și în fotbalul românesc.Anchetele DNA nu-i vor speria pe oamenii cu bani. Ar speria infractorii. Oamenii cu bani, care au fost munciți corect, n-au de ce să se sperie. Și vor veni. Vor fi bani mai puțini, așa cum era când am prins eu după revoluție, cu 5.000 de dolari pe an", a declarat Jean Vlădoiu pentru Digi Sport.