După 2-2 cu Magdeburg la debut, antrenorul Vasile Miriuță n-a reușit s-o facă bine pe Energie Cottbus, formație care activează în liga a 3-a germană, dar măcar n-o îngroapă, ci o ține pe linia de plutire. Energie a remizat duminică, pe teren propriu, 2-2 cu o altă codașă, Wehen SV (locul 16), după ce vizitatorii conduceau cu 2-0 la pauză. Gazdele au egalat în minutul 90+2, prin francezul Mounir Bouziane.Fostul tehnician de la ASA Tîrgu-Mureș a lăsat Liga I pentru a o salva de la căderea în anonimat pe Energie Cottbus, echipă pentru care a evoluat în perioada 1998-2002.Energie Cottbus sângerează în campionat. Ocupă doar locul 17, cu 10 puncte în 12 etape (din 20 competitoare). Retrogradează în liga regională ultimele trei clasate.