Ladislau Bölöni a încheiat luna octombrie cu o înfrângere. Al Khor, echipa pregătită de antrenorul român, a fost învinsă astăzi, scor 1-4, în deplasare, de liderul Al Saad. Este prima înfrângere suferită după o serie de patru meciuri excelente, trei victorii şi un egal.
Formaţia lui Bölöni s-a ţinut bine şi cu Al Saad până spre finalul primei reprize, dar în loc să intre cu 1-1 la pauză, gazdele au făcut 2-1, în minutul 45+2, graţie reuşitei lui Abdelkarinm Hassan. Al Saad a deschis scorul cu mult noroc, prin Rodrigo Tabata (12 - şut deviat), iar Al Khor a egalat în minutul 42, prin William, cu o execuţie în vinclu.
Liderul campionatului din Qatar şi-a concretizat superioritate în partea secundă şi a mai înscris de două ori prin Rodrigo Tabata (69) şi Ali Assadalla (75).
Al Khor are 11 puncte după 10 etape şi se află pe locul 9.
Echipa lui Dan Petrescu, Al Arabi (locul 7, 13 puncte) joacă vineri, în deplasare, cu ocupanta locul secund, Lekhwiya.