Ziua de miercuri a programat mai multe super-meciuri amicale, unde am putut vedea şi câteva goluri fabuloase. Unul dintre acestea a fost marcat de Cristiano Ronaldo, în surpriza serii, Portugalia - Spania 4-0, dar anulat pentru offside.
După ce şi-a ridiculizat câţiva colegi de la Real Madrid şi rivali de la Barcelona, fostul Balon de Aur l-a lobat incredibil pe Casillas şi totuşi golul i-a fost anulat. Pe bună dreptate, deoarece lacomul Nani a intervenit cu capul chiar pe linia porţii, deşi se afla în afara jocului. Degeaba a gesticulat şi a înjurat Ronaldo către arbitri, pentru că fostul său coleg de la Manchester i-a furat gloria.
Faza din minutul 36 nu i-a înmuiat pe lusitani, din contră, au urmat patru goluri în poarta goalkeeperului spaniol. Golul numărul 2, marcat de Helder Postiga va avea un loc în toate genericele pe viitor. O fază lucrată magistral s-a încheiat cu un "călcâi" magnific al atacantului legitimat la Sporting Lisabona.
Un al gol de senzaţie a fost marcat de un obişnuit al acestor reuşite, Lionel Messi, cel mai bun jucător al planetei. Reuşita sa are o valoare inestimabilă, pentru că a fost golul victoriei contra marii rivale Brazilia.
Rezultatele celor mai importante meciuri amicale disputate miercuri:
Argentina - Brazilia 1-0
România - Italia 1-1
Anglia - Franţa 1-2
Portugalia - Spania 4-0
Olanda - Turcia 1-0