Revenit în echipa lui Napoli într-un meci din Serie A după două luni de absență, Vlad Chiricheș pare mulțumit de statutul său la fosta echipă a lui Maradona.
Cel puțin așa a lăsat să se înțeleagă agentul jucătorului, Pietro Chiodi, care a vorbit despre situația internaționalului român într-un interviu dat pentru ”Corriere dello Sport”.
”Suntem mulțumiți! Chiricheș și-a găsit locul la Napoli și va deveni un protagonist al campionatului italian. Este fericit pentru experiența la Napoli, mai ales că este apreciat și de suporteri. Vlad a avut nevoie de o perioadă pentru a înțelege fotbalul italian. Au existat multe oferte de transfer, dar Napoli n-a vrut să-l cedeze”, a spus Chiodi.
În vârstă de 26 de ani, Chiricheș a jucat de 11 ori în actualul sezon pentru Napoli și a înscris un gol. În prezent, Napoli ocupă primul loc în Serie A, cu 44 de puncte, după 20 de etape, la două ”lungimi” în fața ocupantei locului 2, Juventus Torino.