Monedele, în număr de peste 980 de bucăți, au fost descoperite week-end-ul trecut și predate, luni, poliției.

Aproape 1.000 de monede din perioada anilor 1500-1600 au fost descoperite de căutători amatori în localitatea dâmboviţeană Săbieşti şi au fost predate autorităţilor, informează, luni, IPJ Dâmboviţa.

„În această dimineaţă (n.r. – luni dimineaţă), poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, însoţiţi de un criminalist şi de doi arheologi de la Complexul Muzeal Curtea Domnească din Târgovişte, au acordat sprijin reprezentanţilor Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Dâmboviţa pentru a intra în posesia a peste 980 de monede, descoperite de un bărbat din Bucureşti, împreună cu mai multe persoane, în urma unor activităţi de detecţie şi săpare a solului pe raza localităţii Săbieşti”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmboviţa, citat de Agerpres.

Conform IPJ Dâmbovița, din primele verificări se pare că monedele datează din perioada 1500-1600 şi ar fi de origine spaniolă, românească, poloneză şi turcă.

De asemenea, în urma verificărilor polițiștilor din Dâmbovița, persoanele care au găsit monedele deţin legal detectoare de metale.

„În ceea ce priveşte locul unde au fost găsite aceste monede metalice, până în prezent, s-a stabilit că acesta nu face parte din categoria siturilor arheologice”, a mai informeat IPJ Dâmboviţa

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.