114 persoane au solicitat ajutorul echipelor medicale la concertul Rihannei, care a avut loc duminică seară în Piața Constituției din București, șase oameni fiind transportați la spital, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov.
Aproximativ 40.000 de oameni au luat parte la concertul susținut de artista din Barbados în Piața Constituției din Capitală.
"Având în vedere afluxul mare de persoane, s-a realizat un dispozitiv constituit din șase autospeciale de stingere, trei ambulanțe SMURD și o autospecială pentru transport personal și victime multiple. Pompierii prezenți la fața locului au acordat primul ajutor calificat în 114 cazuri, numai șase dintre persoane fiind transportate la spitale", informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov.
În cele mai multe dintre cazuri, a fost vorba de persoane care au leșinat din cauza căldurii și a aglomerației, dar și din cauza cantității mare de alcool consumat.
Aflată în turneul de promovare al albumuui ”Anti”, artista originară din Barbados a poposit duminică în Piața Constituției. Rihanna a venit însoțită de un staff de 100 de persoane, dintre care 47 fac parte din echipa tehnică, 11 sunt dansatori și 10 instrumentiști. La numărătoare intră și bucătarul personal al divei, fără care nu pleacă la drum.
foto: Dumitru Angelescu