20 de cadre medicale din Republica Moldova vor îngriji pacienții cu COVID de la Spitalul mobil de la Lețcani

Comentează

Republica Moldova va trimite în România 20 de cadre medicale care vor lucra la spitalul mobil de la Lețcani, a anunțat, vineri, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, într-o conferință de presă.

„Sunt în desfăşurare procedurile de transfer şi de preluare a 12.700 de doze de anticorpi monoclonali din Germania, care urmează să ajungă în cursul săptămânii viitoare. În seara asta şi mâine, o să le recepţionăm oficial, ajung din Danemarca opt concentratoare şi 15 ventilatoare de transport. Astăzi am dat acceptul pentru o cantitate de medicamente necesară în secţiile de Terapie Intensivă (...) avem o ofertă din Franţa pentru medicamente de acest gen care va fi acceptată astăzi”, a anunțat Raed Arafat.

În același timp, șeful DSU a precizat că OMS va aduce în România 200 de concentratoare de oxigen de capacitate de opt litri.

„Urmează să stabilim capacitatea modalitatea de transport (...), dacă vom merge noi sau dacă le vor aduce, dar deja procedurile sunt în curs”, a explicat Arafat.

Totodată, România va primi și sprijinul cadrelor medicale din Republica Moldova. 20 de medici și asistenți vor veni în țara noastră în perioada următoare.

„Am primit prin Ministerul de Externe oferta Republicii Moldova de a trimite cadre medicale, iar în urma consultărilor şi cu domnul preşedinte, şi cu domnul prim-ministru, şi cu ministrul Cseke, s-a decis acceptarea acestei oferte. Vor fi cadre medicale în număr de 20, care se vor deplasa şi vor fi folosite chiar la Iaşi, la Spitalul Leţcani, pe lângă cadrele militare şi civile care lucrează acolo”, a mai precizat șeful DSU.

În contextul valului de infectări cu coronavirus, care a dus la umplerea spitalelor cu pacienți COVID-19, România a cerut sprijin extern.

Italia a trimis doze de anticorpi monoclonali, Polonia și Olanda, concentratoare de oxigen, Danemarca va livra țării noastre ventilatoare mobile și concentratoare, iar Ungaria s-a oferit să preia pacienți români bolnavi de COVID-19.

Opt pacienți de la spitale din București și Timișoara au ajuns joi la spitale din Szeged și la Debrecen, iar în cursul zilei de vineri, alți 12 români vor fi transferați la spitale din țara vecină.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
DNA - TIMIS - SUSPECTI FURT MOTORINA ID11537-INQUAM-PHOTOS-CORNEL-PUTAN copy
Analiză
10:05
Dosarul „Motorina” de la Timișoara, după o anchetă DIICOT: 91 de persoane declarate nevinovate fiindcă „fapta nu există”. „Este inexplicabil de ce nu s-a efectuat un flagrant”
Un avion de luptă F/A-18 Hornet surprins în zbor în timp ce efectuează o manevră de urcare pe un cer înnorat.
08:22
Alertă în cursul nopții la granița României: două avioane F-18 spaniole ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene
MONDEN
Darko Peric și Alex Velea în filmul „Vacanță all inclusive” | Foto: captură YouTube
10:59
Primele imagini oficiale cu actorul Darko Peric din „La Casa de Papel” într-un film românesc. Cum apare alături de Alex Velea
Nadia Comăneci
10:45
Nadia Comăneci, apariție spectaculoasă pe podium la Paris. Fosta gimnastă s-a întâlnit cu Jane Fonda la Săptămâna Modei
POLITIC
Kelemen Hunor, a declarat miercuri, cu câteva ore înainte de votul din Parlament pentru învestirea Guvernului Siegfried Mureşan, că, potrivit declaraţiilor liderilor politici, nu există suficiente voturi pentru a valida noul Executiv
11:33
Kelemen Hunor, sceptic înaintea votului de învestire a Guvernului Mureșan: „Nu există 233 de voturi în Parlament”
Sorin Grindeanu, îmbrăcat într-o maletă vișinie și un sacou maro cu model de caroruri gri, făcând o grimasă, cu buzele strânse și încovoiate în jos, și ochii ațintiți spre stânga
07:10
CCR decide astăzi asupra conflictului Guvern-Parlament după sesizarea lui Sorin Grindeanu privind Programul SAFE, adoptat după moțiunea de cenzură
Ultimele știri
11:55
Aplicația TollRo intră în vigoare la 1 octombrie, dar dă erori majore: Transportatorii cer suspendarea amenzilor
11:47
Ultimul mesaj transmis de Siegfried Mureșan înainte de votul pentru gruvernul său, din Parlament
11:44
Sute de mii de oameni s-au strâns să vadă un rechin care a devenit vedetă peste noapte, în Coreea de Sud
11:39
Peste 1.000.000 de telefoane second-hand, vândute ca noi, într-o schemă de 300 de milioane de euro care a ajuns și în România. Peste 160 de percheziții în 19 țări
TRENDING
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
09:40
Anca Țurcașiu își schimbă viața și părăsește Capitala. Ce casă și-a cumpărat artista împreună cu Călin, iubitul ei
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
Parcul Național Timanfaya, Spania –  Un bucătar pregătește pui la grătar pe căldura vulcanică în restaurantul El Diablo
10:34
Restaurantul unic în lume unde mâncarea este gătită cu căldura emanată de un vulcan activ: „O experiență de neuitat”
Pilot de avion în cabina aeronavei
08:29
Cât de obosiți sunt, de fapt, piloții din avioanele cu care zburăm. Regulile stricte din Europa și avertismentul experților privind orele de muncă
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Foto: Facebook / Romania - Carpathian Garden
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri