Primarul Capitalei, Gabriela Firea, împreună cu stafful său, a făcut anul acesta mai multe vizite oficiale, pentru a semna memorandumuri și diverse acorduri, pentru a vorbi cu omologii săi și cu alte oficialități și pentru a vedea cum poate lua Bucureștiul exemplul orașelor modernizate, cu transport civilizat și bazate pe principiul smart city. Toate deplasările au fost acoperite din bani publici, iar suma totală se ridică la peste 69.000 de euro.
Cuprins:
La solicitarea Libertatea, Primăria Capitalei a transmis costurile deplasărilor din acest an. Ziarul a cerut și numele persoanelor care au făcut parte din fiecare delegație, însă PMB nu a răspuns la această întrebare. Astfel că pe lângă sumele totale cu transportul și cazarea întregii delegații și diurna primarului, se adaugă și diurnele și asigurările medicale ale membrilor care au însoțit-o.
În perioada 5-6 martie, Firea a fost în capitala Republicii Moldova, într-o vizită oficială în cadrul Programului de cooperare București - Chișinău, semnat, de altfel, pe 14 februarie anul acesta.
Delegația condusă de primarul Capitalei a avut întrevederi cu primarul interimar al orașului, cu prim-ministrul republicii, cu Arhiepiscopul Chișinăului și cu Mitropolitul Basarabiei și a vizitat Biblioteca Publică Onisifor Ghibu. Firea a promis atunci că Primăria Capitalei va ajuta primăria de la Chișinău prin reabilitarea în mod gratuit a unei maternități și a unui liceu, că va dona 20.000 de cărți bibliotecii municipale din Chișinău și că va oferi gratuit 1.000 de locuri în tabere pentru elevii și studenții din capitala Republicii Moldova.
Costurile deplasării, conform datelor primite de la Primărie:
O delegație condusă de Gabriela Firea a ajuns în perioada 9 - 12 august și în Tallinn, capitala Estoniei. Aici, Firea s-a întâlnit cu primarul orașului și cu președintele Consiliului Municipal și a vizitat Centrul de Informare e-Estonia. Oficialii au discutat, potrivit Municipalității, pe domenii precum smart city, digitalizare în sectorul public, dezvoltarea și eficientizarea transportului public, colectarea selectivă a deșeurilor, reforma administrativă sau proiecte turistice.
Costul:
Cea mai scumpă deplasare - și pe perioada cea mai lungă - a fost la Tokio. De acolo, Gabriela Firea s-a întors cu promisiunea realizării unui Centru de Excelență pentru protonoterapie în colaborare cu autoritățile din capitala Japoniei, care să trateze anual peste 50.000 de pacienți.
Primarul Capitalei a vizitat, în perioada 21 - 27 octombrie, și Centrul de Control al Traficului din Tokio, unul dintre cele mai moderne din lume, și s-a întâlnit, printre alții, cu guvernatorul metropolei Tokio, cu ministrul de stat pentru economie și cu reprezentanți ai companiei japoneze Itochu Corporation.
Șapte zile cu costuri de:
La scurt timp de la întoarcerea din Japonia, primarul Capitalei și delegația condusă de ea au plecat la Madrid, în perioada 4 - 9 noiembrie. Gabriela Firea și primarul Madridului, Manuela Carmena, au semnat o înțelegere de cooperare între cele două orașe. De asemenea, edilul de la București a participat și la Forumul mondial privind violență urbană și educația pentru conviețuire și pace.
Vizita nu a fost însă lipsită de momente vesele.
Firea i-a oferit primarului Manuela Carmena o vază. Cadoul a fost pus într-o cutie de carton, învelită în două rânduri de hârtie, lipită, la rândul ei, cu bandă adezivă. Cinci oameni s-au chinuit să despacheteze cadoul, așa cum reiese și dintr-un clip video publicat de jurnalistul Felix Damian pe pagina sa de Facebook.
Costul deplasării în Spania
"Subliniem faptul că toate delegațiile efectuate de reprezentanții Primăriei Municipiului București s-au realizat conform legislației în vigoare, cu cheltuieli care respectă plafoanele stabilite în anexa HG nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare", au precizat reprezentanții Municipaliății în răspunsul la solicitare.