Cum a văzut Chișinăul un locuitor al Bucureștiului, ajuns pentru prima oară acolo. „Ca prostul, am întrebat dacă pot să plătesc cu cardul”

 36 comentarii
Arhiva foto

Jurnalistul Mitică Docan a descoperit un oraș surprinzător. „Devine obligatoriu să pendulez între malurile Prutului”, mărturisește el.

Simt că am o datorie. Chișinăul are un fel de smerenie demnă - de negăsit în marile orașe europene -, care te obligă fără cuvinte să îți descrii experiența, să o dai mai departe. Roma, Londra sau Viena trădează autosuficiență, îți spun cumva că tot ceea ce trăiești trebuie să lași acolo, pentru cei ce vor veni după tine. Ca niște galaxii care confiscă totul prin gravitație. Dar Chișinăul e darnic. Și, odată trăit, ajunge să îl iei cu tine.

Când am fost invitat să merg în premieră la Chișinău pentru o nuntă, am întrebat dacă „pot să plătesc cu cardul”. Reflex prostesc, superioritate gratuită. Așa că am scris acest text nu ca pe un ghid turistic, ci ca pe o declarație de uluire față de ce am găsit.

În 5 zile, știu că nu l-am cunoscut în profunzime, dar sunt convins că trebuie să vorbesc despre el. Fără să îi simt cu adevărat măruntaiele, ci doar cu o senzație de familiaritate.

Parcul Central, ca o grădină din Florența

Mai întâi, detaliile fizice, învelișul, suprafața. De când cobori în Gara impecabilă, în care gresia albă sclipește închegată, fără clănțănitul de la București, și până în centrul în care Ștefan cel Mare domnește neclintit, Chișinăul este orice nu te aștepți.

Pare mutilat cu blândețe de sovietici, cu puține blocuri învelite în piatră și păstrează casele vechi, din secolul țarist, majoritatea îngrijite și renovate cu mult bun gust.

Străzile sunt umbrite de copaci groși, mici palate se ascund în ziua mare, iar Parcul Central - insipid nume, totuși - are aer de grădină florentină. În centrul lui e o cafenea extraordinară cu vânzătoare ordonate și dedicate, dar cu ușoare carențe de limba română … altfel nu știu de ce am primit, în locul unui corn cu ciocolată, două pahare de cafe latte.

Absența reclamelor care să te agreseze din cer

Firele de pe stâlpi sunt îngropate în tot centrul și nicio companie nu are reclame mai sus de etajul 1. Apropo, nu există noțiunea de parter în Moldova, clădirile încep direct cu etajul 1. Totul e foarte odihnitor pentru ochi, mai ales că majoritatea clădirilor variază între nuanțe de alb, chihlimbar și cenușiu, iar cerul tronează cu un albastru imperial datorită cotei joase din oraș.

E o senzație pierdută în București, unde giganții lui Ceaușescu ascund verticala și ne lasă impresia dezastruoasă că trebuie să fim mai mari decât suntem.

Restaurantele vând borș roșu cu șuncă și usturoi, ocroșca rusă cu iaurt rece, coaste americane de porc, clătite cu prune uscate și nucă, vreo 256 de feluri de limonadă și plăcinte. Cafeaua e bună peste tot, ieftină, dar mai aspră ca în România. "Avem și 7 McDonald's-uri", îmi spune un șofer de-ai locului.

Piața din Mad Max

Bulevardul principal e înecat în case de schimb valutar și-ntr-o puzderie de oficii de vândut aur, argint. Pare, într-un fel, partea de dincoace de frontiera lumii, o economie de Mad Max în care toată populatia face negoț cu bancnote, doar ca să poată să evadeze.

Leul moldovenesc este aproximativ de 4 ori mai pricăjit ca al nostru, imprimat pe hârtie portocalie, firavă ca frunzele de toamnă. Prețurile sunt mult mai mari decât te așteptai, se vorbește despre apartamente de două camere care variază de la 70.000 la 100.000 de euro! Frontiere de lux, cine a mai întâlnit…

În umbra marelui bulevard, este piața centrală, cu frenezia ei aiuritoare. Sute de tarabe înzorzonate, tejghele puse pe trotuar de femei care vând mere, morcovi, pui de găină de la curte, ananași întregi, "poamă" etc. Și care lasă o mizerie de nedescris la plecare.

În final, pentru o țară ortodoxă, puține biserici! O frumusețe grecească ridicată de Ipsilanti, lângă Muzeul de Artă, și cea românească, cu aspect desprins din basme, în care s-a ținut nunta. Turlele ei cu solzi albăstrui și interiorul în care Hristos Pantocrator e pictat cu măiestrie, blândețe severă și culori cărămizii, supraveghează structura edificiului care se chinuie să supraviețuiască.

Muzeele

În centru, oamenii sunt relaxați, tinerii se îmbracă pretențios și beau vișinată în cluburi în aer liber. Dincolo de centru, gravitatea începe treptat.

Te privește din ochii albaștri ai vânzătoarei din hala de carne, în subțirimea striată a domnului care alege dintre măturile cu model de pe tarabe. Senzația e de îndârjire față de propria persoană, de dorința de mai bine.

Se vorbește cu încăpățânare româna, această „limbă de stat”, cum o prezintă o femeie care împarte pliante de propagandă socialistă pe trotuar. Româna e, se pare, „limbă de stat”, separată de limba rusă, prezumtiv limba poporului, fără să fie impusă prin lege. Ficțiunile nu țin cont deloc de granițe la Est.

Poate că toamna cuprinde cel mai corect imaginea Chișinăului. Cu sclipirile ei multicolore, dar și petice viguroase de verde, trădează în același timp vechimea, cât și naivitatea.

În Muzeul de Artă, încă stau agățate pe perete muncitoarele de la CAP care învață țărăncile … să mulga vaca. Unele chiar notează!

În cel de Istorie, o copie după sabia lui Ștefan cel Mare îmi amintește de dezastrul de la Muzeul de Istorie București, care așteaptă să se prăbușească și pe care președintele Iohannis l-a promis ca prioritate identitară încă din prima săptămână ca președinte.

Un mamut singuratic, răbdător de 7 milioane de ani, poate fi descoperit la Etnografie, în cea mai curioasă clădire din Chișinău, un fel de moschee cu săli mari, pline de costume populare.

În fiecare oră a zilei, senzația este a unei lumi vii, o forfotă tihnită, contradictorie, departe de larma României. Nu sunt mari supermarketuri centrale, orice butic cu vitrină e luminat cu oferte.

Seara e melancolie. O capitală cu lumină rară, cu femei cu păr împletit și bărbați zgomotoși, dansează într-un club în aer liber, în coasta Parcului Central. Domni în etate au agățate de toartă tinere îmbrăcate în lungimi austere, bronzate insistent și cu tocuri infinite.

Există o pretenție pentru frumusețe, specifică nouă, deși apar tricouri negre, hanorace, mai ales în noua generație. Dincolo de centrul Chișinăului, iluminatul public apune, iar toate cartierele recăpăta un caracter eminescian. Ca străin, ai senzația că întunericul mai tare te descoperă, dar absolut niciodată nu te înspăimântă.

Nunta pentru care am venit

Nunta e pe marginea unui lac, într-o cetate cu un perete mare de sticlă. Cântă un tenor, veselele Surori Osoianu, se servesc tartar de somon, sărmăluțe și colțunași vanilați cu brânză. Interacțiunea cu o moldoveancă are ceva din încleștarea de la Verdun, e dură, cu speranțe lungi.

Mult de muncă. Mirii au o eleganță naturală, iar în jurul lor roiesc rochii verzi ca niște derviși. Preotul din România binecuvântează petrecerea, plutește o rânduială odihnitoare.

Cum petrec moldovenii? Zgomotos și cu vinars de tăria kerosenului. Dar cu un entuziasm molipsitor. Tortul se aduce sub un culoar de scântei. "Fie frumusețe de jur împrejurul meu!", spune indo-americanul. Iată ca este.

De ce am cântat acest cântec

După 5 zile de Chișinău, nu știu cui să mai dau pozele, cui să îi mai spun despre ce am regăsit acolo. Și nici despre ce am lăsat. Un fel de dedublare. Devine obligatoriu să pendulez între malurile Prutului. Doar așa aș recupera un sentiment de reîntregire. Câștigat pentru o bucată bună de vreme.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (36)
ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!