Peste 700 de persoane au donat sânge, sâmbătă și duminică, la centrul mobil din Piaţa Universităţii, în cadrul campaniei Blood Network, a anunţat, luni, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, pe pagina sa de Facebook.
„715 persoane au donat sânge la Centrul Mobil de Donare din Piața Universității, iar alte 700 s-au înscris pe liste pentru a dona în această săptămână la centrele specializate”, a transmis Nicușor Dan.
Edilul şi-a exprimat aprecierea pentru personalul medical, Centrul de Transfuzie Sangvină Bucureşti şi organizatorii Untold şi Neversea care au sprijinit această campanie oferindu-le donatorilor bilete gratuite la festivalurile pe care le organizează.
Blood Network este cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, inițiată de organizatorii Untold și Neversea. Ajunsă la cea de-a 8-a ediție, Blood Network se desfășoară în perioada 14 mai-3 iulie 2022 în toate centrele de transfuzii din țară și în centrele mobile.
Libertatea a realizat sâmbătă un reportaj despre sute de tineri bucureșteni care au stat ore întregi la coadă pentru a dona sânge în cadrul acestei campanii.